PSD încearcă să inducă în eroare alegătorii. Românii trebuie să fie corect informați!

Marian Oprișan, președintele CJ Vrancea, încearcă o lovitură de imagine cu construcția unui nou spital la Focșani. Dovezile că acest lucru reprezintă doar o manipulare electorală, așa cum a fost și cu parcul industrial, sunt numeroase, începând cu haosul ce a domnit pâna s-a rezolvat situația terenului, terminând cu proiectul plagiat după un spital din Statele Unite. În toată această poveste a existat o constantă: lipsa finanțării și refuzul cu obstinență al lui Oprișan de a detalia subiectul. S-a trecut de la negocieri cu Banca Mondială (poveste de adormit copiii) la finanțare guvernamentală sau fonduri europene. Anul trecut am întrebat premierul dacă va acorda bani pentru spitalul de la Focșani, iar răspunsul a fost negativ. În week-end au venit în oraș atât Viorica Dăncilă, cât și Sorina Pintea, de acum fostul ministru al Sănătății, care a dat o declarație aiuritoare. Spune doamna fostă ministru „am preconizat că se vor accesa fonduri europene” și că „vom lăsa lucrurile în așa fel încât să poată să fie preluate din mers”. Apoi încheie apoteotic cu „există un studiu de fezabilitate, există o locație stabilită”.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *