ÎNTREBARE adresată Ministrului Apelor și Pădurilor: ” Măsuri privind realizarea unei baze de date privind monitorizarea coordonată a fenomenului tăierilor ilegale de arbori”

Parlamentul României

Senat

ÎNTREBARE

Adresată: Domnului Ministru Ioan Deneș, Ministerul Apelor și Pădurilor

De către: Domnul Senator Cătălin Dumitru Toma

Circumscripţia electorală: 41, Vrancea

Grup Parlamentar: PNL

Şedinţa Senatului din data de: 24.09.2018

Obiectul întrebării: Măsuri privind realizarea unei baze de date privind monitorizarea coordonată a fenomenului tăierilor ilegale de arbori

Domnule Ministru,

Săptămâna trecută a fost publicat raportul Greenpeace România cu privire la tăierile ilegale din păduri în anul 2017. Conform acestui raport, ”autoritățile au identificat 12.487 de cazuri de tăieri ilegale la nivel național, în medie 34 pe zi, în creștere cu 32% față de anul anterior, prejudiciul total estimat fiind de 41,5 milioane lei.

Greenpeace România scoate în evidență faptul că în România suprafața acoperită de pădure a scăzut dramatic în secolul al XX-lea, ajungând astăzi la 28,95% și fiind sub media UE de 43%.

Actualmente, suprafața împădurită a țării noastre este de 6,9 milioane hectare de pădure, jumătate fiind proprietate publică a statului sub administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva R.A., iar cealaltă jumătate proprietate privată a statului, a unităților administrativ-teritoriale, a obștilor și a persoanelor fizice.

Cea mai mare problemă apare atunci când vine vorba de pădurea care aparține micilor proprietari cu suprafețe sub 100 de hectare. Este vorba de circa 415.000 hectare care nu sunt administrate, fiind astfel expuse tăierilor ilegale.

În aceste condiții, vă întreb domnule ministru:

Ministerul Apelor și Pădurilor are în plan să realizeze o bază de date transparentă care să centralizeze activitatea organismelor de control din domeniu? Vă întreb acest lucru pentru că specialiștii care au analizat situația au concluzionat că o astfel de bază de date completată de rezultatele Inventarului Forestier Național poate surprinde adevărata amploare a fenomenului tăierilor ilegale din România.

Vă mulţumesc.

SENATOR PNL

Cătălin Dumitru TOMA

Solicit răspuns scris.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *